Et. 7, ap. 47, 7 locatari

9 ianuarie 2009, locatia Bucuresti

Asa a inceput totul.O gasca de prieteni, unii angajati, altii inca studenti, unii angajati si studenti. Unii formau un cuplu, altii proaspat despartiti, unii singuri dar in cautarea fericirii, altii singuri asteptandu-si iubirea (cat de siropos poate sa sune).
In formula completa am hotarat sa ne mutam.
Da..ati citit bine, 7 oameni intr-un apartament, ma simt nevoita sa repet, pentru ca nu am intalnit pe nimeni pana acum, care la auzul acestei vesti sa nu se mire "Cum..toti 7 intr-un aparatament?", dupa care venea si replica mea celebra "Da mai..da sa vezi e super mare apartamentul si are si doua bai!".
In fine, am hotarat sa ne mutam constransi de criza economica care se afla in plina expansiune, la fel ca si acum.Asadar decat sa inchiriezi o garsoniera care costa 300 de euro pe luna, am ales varianta unui apartament cu 4 camere la 600, noua ni s-a parut mai avantajos.
Si dupa indelungate cautari, gasim apartamentul, nici prea mare, nici prea mic, nici prea nou, nici prea vechi si obligatoriu cu o bucatarie mare in care sa avem loc cu totii.
Propietarul..putin sarit, dar am zis ca nu-i nimic, ca pana la urma noi suntem 7 (6- varianta oficiala pentru el si pentru Dna. Administrator)si vorba aia...nu o sa stam cu el in casa!
Intr-un weekend am reusit sa ne mutam cu totii, am blocat cele doua lifturi ale blocului carand paturi, dulapuri, carti, plante, oale, tigai, faimoasele borcane cu dulceturi si muraturi primite de la parinti mostenire si nu in ultimul rand butoiul de varza murata, venit direct din Moldava.
In rolurile principale, 2 olteni, ma rog unul mai mult ardelean decat oltean, dar tinand cont ca e din Tg-Jiu o sa-l trec pe lista de olteni si 5 moldoveni (mai exact 4 onesteni si o galateanca).

Si asa a inceput aventura, convietirea in 7, intr-un apartament de 87 m patrati.
Cu reguli, fara reguli, cu baietii care nu spala niciodata vasele (sau rareori, cand fac fetele greva), cu impartitul pe bai, cu mersul la cumparaturi (si ce mai cumparaturi..), cu multe seri de poker la masa din bucatarie, cu masina de spalat care spala incontinuu (in cele din urma a cedat, iar momentan o utilizam pe Kamicaze, care nu stiu cat o sa mai reziste si ea), cu o multime de papuci aruncati in hol, de-ti vine sa strigi "Hai la proba, ca proba nu-i pe bani!", cu incurcatul chilotilor pe sarma..si multe altele.

Din pacate sau din fericire, astea-s vremurile, a ajuns sa fie un lux sa ai o casa a ta!
Dar nu o sa vorbesc despre parile negative, despre faptul ca am 22 de ani si locuiesc intr-o asemenea formula si probabil ca o sa mai stau asa inca ceva vreme, asta daca nu castig la loto:))

Exista si parti avantajoase, cum ar fi Mos Nicolae de acest an, care a fost foarte generos, pentru ca fiecare pregatise cate ceva pentru fiecare!Eu zic ca nu-i rau deloc sa primesti 6 cadouri intr-o seara fara sa fie ziua ta si fara sa fii nevoit sa dai de baut!
O data pe luna primim "poale-n brau" trimise de mama Marianei si cea mai buna mancare de mazare, specialista - Dna. Bujor!
Niciodata nu mananci singur (eu una urasc chestia asta) mai mereu gasesti pe cineva care sa nu te refuze la replica "Mancam si noi ceva?".
Intotdeauna gasesti un umar pe care sa plangi in bucatarie, ca din 6 oameni sigur te intreaba macar unul din ei "Ce-ai patit ma?"
Avem din start 7 chefuri asigurate pe an, cate unul pentru fiecare sarbatorit.
Cafeaua de sambata dimineata si statul la "cioace" cum obisnuiesc sa spuna moldovenii mei.
Imprumutatul de tigari, haine, incaltaminte, bani si ce se mai iveste pe parcurs.
Movie-plexul s-a mutat la noi in sufragerie, unde avem o canapea extensibila, in care ne ingramadim cu totii la un film, dupa care incepe bataia pe floricele, seminte si chipsuri (cand avem bani de ele).

Si uite asa..fara sa vrei viata te schimba, inveti sa devii mai darnic, mai putin egoist, mai tolerant (mai ales in cazul meu), sa faci haz de necaz si sa nu te mai oftici cand intra unu peste tine in baie (evident...fara intentie:).

Din noiembrie 2009 ni s-a alaturat si chinchila.Un fel de sobolan care seamana in acelasi timp si cu o veverita si cu un iepuras, o struto-camila, cum obisnuiesc unii sa-l numeasca.
Care dupa cateva tentative de nume Bubu...Bubulina..Bobo..Chinchila-Teqouila...am ales in cele din urma cea mai inspirata varianta...Chinchilius, nu de alta da era singurul nume la care raspundea si el.

V-as mai povesti cate ceva despre apartamentul 47, dar e sambata si e randul meu sa plec dupa shaorma!
Asa ca pana data viitoare, va urez la toti weekend placut, v-am lasat!