Una dintre cele mai celebre replici ale copilarie mele, aveam doar 5 ani pe atunci.
Vazusem un film cu familionu' unde la un moment dat cei doi protagonisti s-au apropiat destul de mult si...spre uimirea mea au inceput sa se pupe intr-un mod nou..cum nu mai vazusem eu pana atunci.
Si ochii cat cepele si la mine si la fratemiu (foarte curios si el din fire)...la care mama si ea tot cu replica ei celebra..."Mainile la ochi!"
Mainile la ochi...daca asa zice sefa..atunci asa e.
Dar...stiam noi cum sa tinem mainile la ochi, astfel incat sa mai apuci sa vezi cate ceva.
Bun...aflasem eu cum sta treaba..insa acum trebuia sa trec si la practica..teoria o aprofundasem destul de bine.
In drum spre gradinita a doua zi..ma tot gandeam...cum sa fac..cum sa nu fac...sa incerc un pupat ca-n filme.
Era o zi frumoasa de primavara, gradinita era cu program prelungit(8:00-18:00) si aveam o curte mare cu o gropa de nisip, iar langa groapa de nisip un nuc mare si batran.
Nucul..era locul meu de intalnire cu pritenul meu din aceea vreme..un baiat frumos cu ochii verzi pe numele lui Tzutzu (nu mai stiu exact daca asta era numele de familie sau doar o porecla) important e ca eu asa ii spuneam..ca toata lumea de altfel.
Si ma duc hotarata la el...de la prima ora si ii dau intalnire dupa nucul de langa groapa de nisip (el nebanuid ce aveam eu de gand..:)
Zis si facut, la ora stabilita ne-am intalnit la nuc.
El cu un zambet mare pe fata..eu la fel..la care...ii spun hotarata "Hai sa ne pupam ca-n filme!".
Iar saracu' baiat ramane blocat, la care eu..tot hotarata ii spun..."Daca nu stii, te-nvat!"...experta de mine:))
Si nici nu termin bine de spus replica...la care frumosul meu prieten a si luat-o la fuga la Doamna educatoare (Tradatorul...)
Si asa raman eu singura sub nuc...punandu-mi una din intrebarile existentiale "Doamne...cu ce am gresit?"
Mi-am dat raspunsul mai tarziu la intrebare asta..mult mai tarziu!
Cand intr-o buna zi...ma rog aproximativ buna...cu cine ma intalnesc la metrou???
Cu frumosul baiat cu ochii vezi la fel de chipes...asa cum il stiam inca de la gradinita.
Si dupa cateva priviri si din partea lui si din partea mea..asa de recunoastere..el vine la mine si-mi spune..."Vrei sa ne pupam ca-m filme?"
La care eu..unde sa fug...ca nu era nicio educatoare in zona...asa ca m-am descurcat cum am putut.
Am respirat adanc dupa care am zambit frumos (asta merge intotdeauna) si am sarit in primul metrou care a venit:))
Noroc cu metroul..ca nu s-a lasat asteptat ca de obicei...:))
Ar trebui sa inchei cumva..dar nu prea mai am inspiratie...tot apartamentul 47 s-a adunat in bucatarie, iar Chinchilius da ture prin zona...Alex mi-a sugerat sa inchei printr-un punct...asa ca punct.
duminică, 21 februarie 2010
sâmbătă, 13 februarie 2010
Et. 7, ap. 47, 7 locatari
9 ianuarie 2009, locatia Bucuresti
Asa a inceput totul.O gasca de prieteni, unii angajati, altii inca studenti, unii angajati si studenti. Unii formau un cuplu, altii proaspat despartiti, unii singuri dar in cautarea fericirii, altii singuri asteptandu-si iubirea (cat de siropos poate sa sune).
In formula completa am hotarat sa ne mutam.
Da..ati citit bine, 7 oameni intr-un apartament, ma simt nevoita sa repet, pentru ca nu am intalnit pe nimeni pana acum, care la auzul acestei vesti sa nu se mire "Cum..toti 7 intr-un aparatament?", dupa care venea si replica mea celebra "Da mai..da sa vezi e super mare apartamentul si are si doua bai!".
In fine, am hotarat sa ne mutam constransi de criza economica care se afla in plina expansiune, la fel ca si acum.Asadar decat sa inchiriezi o garsoniera care costa 300 de euro pe luna, am ales varianta unui apartament cu 4 camere la 600, noua ni s-a parut mai avantajos.
Si dupa indelungate cautari, gasim apartamentul, nici prea mare, nici prea mic, nici prea nou, nici prea vechi si obligatoriu cu o bucatarie mare in care sa avem loc cu totii.
Propietarul..putin sarit, dar am zis ca nu-i nimic, ca pana la urma noi suntem 7 (6- varianta oficiala pentru el si pentru Dna. Administrator)si vorba aia...nu o sa stam cu el in casa!
Intr-un weekend am reusit sa ne mutam cu totii, am blocat cele doua lifturi ale blocului carand paturi, dulapuri, carti, plante, oale, tigai, faimoasele borcane cu dulceturi si muraturi primite de la parinti mostenire si nu in ultimul rand butoiul de varza murata, venit direct din Moldava.
In rolurile principale, 2 olteni, ma rog unul mai mult ardelean decat oltean, dar tinand cont ca e din Tg-Jiu o sa-l trec pe lista de olteni si 5 moldoveni (mai exact 4 onesteni si o galateanca).
Si asa a inceput aventura, convietirea in 7, intr-un apartament de 87 m patrati.
Cu reguli, fara reguli, cu baietii care nu spala niciodata vasele (sau rareori, cand fac fetele greva), cu impartitul pe bai, cu mersul la cumparaturi (si ce mai cumparaturi..), cu multe seri de poker la masa din bucatarie, cu masina de spalat care spala incontinuu (in cele din urma a cedat, iar momentan o utilizam pe Kamicaze, care nu stiu cat o sa mai reziste si ea), cu o multime de papuci aruncati in hol, de-ti vine sa strigi "Hai la proba, ca proba nu-i pe bani!", cu incurcatul chilotilor pe sarma..si multe altele.
Din pacate sau din fericire, astea-s vremurile, a ajuns sa fie un lux sa ai o casa a ta!
Dar nu o sa vorbesc despre parile negative, despre faptul ca am 22 de ani si locuiesc intr-o asemenea formula si probabil ca o sa mai stau asa inca ceva vreme, asta daca nu castig la loto:))
Exista si parti avantajoase, cum ar fi Mos Nicolae de acest an, care a fost foarte generos, pentru ca fiecare pregatise cate ceva pentru fiecare!Eu zic ca nu-i rau deloc sa primesti 6 cadouri intr-o seara fara sa fie ziua ta si fara sa fii nevoit sa dai de baut!
O data pe luna primim "poale-n brau" trimise de mama Marianei si cea mai buna mancare de mazare, specialista - Dna. Bujor!
Niciodata nu mananci singur (eu una urasc chestia asta) mai mereu gasesti pe cineva care sa nu te refuze la replica "Mancam si noi ceva?".
Intotdeauna gasesti un umar pe care sa plangi in bucatarie, ca din 6 oameni sigur te intreaba macar unul din ei "Ce-ai patit ma?"
Avem din start 7 chefuri asigurate pe an, cate unul pentru fiecare sarbatorit.
Cafeaua de sambata dimineata si statul la "cioace" cum obisnuiesc sa spuna moldovenii mei.
Imprumutatul de tigari, haine, incaltaminte, bani si ce se mai iveste pe parcurs.
Movie-plexul s-a mutat la noi in sufragerie, unde avem o canapea extensibila, in care ne ingramadim cu totii la un film, dupa care incepe bataia pe floricele, seminte si chipsuri (cand avem bani de ele).
Si uite asa..fara sa vrei viata te schimba, inveti sa devii mai darnic, mai putin egoist, mai tolerant (mai ales in cazul meu), sa faci haz de necaz si sa nu te mai oftici cand intra unu peste tine in baie (evident...fara intentie:).
Din noiembrie 2009 ni s-a alaturat si chinchila.Un fel de sobolan care seamana in acelasi timp si cu o veverita si cu un iepuras, o struto-camila, cum obisnuiesc unii sa-l numeasca.
Care dupa cateva tentative de nume Bubu...Bubulina..Bobo..Chinchila-Teqouila...am ales in cele din urma cea mai inspirata varianta...Chinchilius, nu de alta da era singurul nume la care raspundea si el.
V-as mai povesti cate ceva despre apartamentul 47, dar e sambata si e randul meu sa plec dupa shaorma!
Asa ca pana data viitoare, va urez la toti weekend placut, v-am lasat!
Asa a inceput totul.O gasca de prieteni, unii angajati, altii inca studenti, unii angajati si studenti. Unii formau un cuplu, altii proaspat despartiti, unii singuri dar in cautarea fericirii, altii singuri asteptandu-si iubirea (cat de siropos poate sa sune).
In formula completa am hotarat sa ne mutam.
Da..ati citit bine, 7 oameni intr-un apartament, ma simt nevoita sa repet, pentru ca nu am intalnit pe nimeni pana acum, care la auzul acestei vesti sa nu se mire "Cum..toti 7 intr-un aparatament?", dupa care venea si replica mea celebra "Da mai..da sa vezi e super mare apartamentul si are si doua bai!".
In fine, am hotarat sa ne mutam constransi de criza economica care se afla in plina expansiune, la fel ca si acum.Asadar decat sa inchiriezi o garsoniera care costa 300 de euro pe luna, am ales varianta unui apartament cu 4 camere la 600, noua ni s-a parut mai avantajos.
Si dupa indelungate cautari, gasim apartamentul, nici prea mare, nici prea mic, nici prea nou, nici prea vechi si obligatoriu cu o bucatarie mare in care sa avem loc cu totii.
Propietarul..putin sarit, dar am zis ca nu-i nimic, ca pana la urma noi suntem 7 (6- varianta oficiala pentru el si pentru Dna. Administrator)si vorba aia...nu o sa stam cu el in casa!
Intr-un weekend am reusit sa ne mutam cu totii, am blocat cele doua lifturi ale blocului carand paturi, dulapuri, carti, plante, oale, tigai, faimoasele borcane cu dulceturi si muraturi primite de la parinti mostenire si nu in ultimul rand butoiul de varza murata, venit direct din Moldava.
In rolurile principale, 2 olteni, ma rog unul mai mult ardelean decat oltean, dar tinand cont ca e din Tg-Jiu o sa-l trec pe lista de olteni si 5 moldoveni (mai exact 4 onesteni si o galateanca).
Si asa a inceput aventura, convietirea in 7, intr-un apartament de 87 m patrati.
Cu reguli, fara reguli, cu baietii care nu spala niciodata vasele (sau rareori, cand fac fetele greva), cu impartitul pe bai, cu mersul la cumparaturi (si ce mai cumparaturi..), cu multe seri de poker la masa din bucatarie, cu masina de spalat care spala incontinuu (in cele din urma a cedat, iar momentan o utilizam pe Kamicaze, care nu stiu cat o sa mai reziste si ea), cu o multime de papuci aruncati in hol, de-ti vine sa strigi "Hai la proba, ca proba nu-i pe bani!", cu incurcatul chilotilor pe sarma..si multe altele.
Din pacate sau din fericire, astea-s vremurile, a ajuns sa fie un lux sa ai o casa a ta!
Dar nu o sa vorbesc despre parile negative, despre faptul ca am 22 de ani si locuiesc intr-o asemenea formula si probabil ca o sa mai stau asa inca ceva vreme, asta daca nu castig la loto:))
Exista si parti avantajoase, cum ar fi Mos Nicolae de acest an, care a fost foarte generos, pentru ca fiecare pregatise cate ceva pentru fiecare!Eu zic ca nu-i rau deloc sa primesti 6 cadouri intr-o seara fara sa fie ziua ta si fara sa fii nevoit sa dai de baut!
O data pe luna primim "poale-n brau" trimise de mama Marianei si cea mai buna mancare de mazare, specialista - Dna. Bujor!
Niciodata nu mananci singur (eu una urasc chestia asta) mai mereu gasesti pe cineva care sa nu te refuze la replica "Mancam si noi ceva?".
Intotdeauna gasesti un umar pe care sa plangi in bucatarie, ca din 6 oameni sigur te intreaba macar unul din ei "Ce-ai patit ma?"
Avem din start 7 chefuri asigurate pe an, cate unul pentru fiecare sarbatorit.
Cafeaua de sambata dimineata si statul la "cioace" cum obisnuiesc sa spuna moldovenii mei.
Imprumutatul de tigari, haine, incaltaminte, bani si ce se mai iveste pe parcurs.
Movie-plexul s-a mutat la noi in sufragerie, unde avem o canapea extensibila, in care ne ingramadim cu totii la un film, dupa care incepe bataia pe floricele, seminte si chipsuri (cand avem bani de ele).
Si uite asa..fara sa vrei viata te schimba, inveti sa devii mai darnic, mai putin egoist, mai tolerant (mai ales in cazul meu), sa faci haz de necaz si sa nu te mai oftici cand intra unu peste tine in baie (evident...fara intentie:).
Din noiembrie 2009 ni s-a alaturat si chinchila.Un fel de sobolan care seamana in acelasi timp si cu o veverita si cu un iepuras, o struto-camila, cum obisnuiesc unii sa-l numeasca.
Care dupa cateva tentative de nume Bubu...Bubulina..Bobo..Chinchila-Teqouila...am ales in cele din urma cea mai inspirata varianta...Chinchilius, nu de alta da era singurul nume la care raspundea si el.
V-as mai povesti cate ceva despre apartamentul 47, dar e sambata si e randul meu sa plec dupa shaorma!
Asa ca pana data viitoare, va urez la toti weekend placut, v-am lasat!
vineri, 12 februarie 2010
Unchiu' Relu
Am crescut la tara intr-un sat situat la 15 km de Tg-Jiu, pe numele lui Copacioasa (sau Cacacioasa asa obisnuiam sa-i spun cand eram copila), comuna Scoarta.Ma leaga multe amintiri frumoase de acel loc...si cu siguranta o sa va povestesc si voua, candva, de amintirile mele din copilarie.
Dar astazi mi-am propus sa va fac cunostinta cu Unchiu' Relu, unul din acele personaje pe care le intalnesti o data si nu le mai uiti niciodata.
Un om simplu, care a crescut in inima padurii, care nu are nevoie de ceas pentru ca el stie cum sa se uite la Soare.
Un oltean iute de picior, care la cei 60 de ani ai sai poate dansa sarba dupa sarba o noapte intreaga de lasa toti ficiorii satului pe margine.
Daca mai baga si un "combustibil" asa cum ii place lui sa numeasca rachiul (tuica..pentru aceia care nu sunt obisnuiti cu oltenismele mele) cu siguranta devine invincibil.
Un om care intotdeauna are o poanta buna, care stie sa improvizeze si care da cele mai frumoase porecle...de razi o saptamana..si apoi mai razi ca prostu' din amintiri ca pur si simplu nu te poti abtine.
Tin minte ca o data..cand eram mai micuta si mai prostuta ( ca acum is mare si desteapta:) l-am intrebat "Unchiule, da tu cu ce te ocupi?" , la care el s-a uitat pe sub sprancene la mine, a arcuit in coltul gurii un zambet si mi-a raspuns "P'aci pe la tara..cu radio-santzu"!
Anu' trecut sau acu doi ani, nu mai stiu exact la culesul viei, Unchiu' Relu ne-a dat o mana de ajutor si cum era sef de ceremonie si ne organiza pe toti, foarte preocupat si de gustatul vinului (nu de alta..da-i nasol sa bei toata iarna un vin acru) la un moment Unchiu' incepu' sa aiba probleme cu echilibru.Si la cererea oamenilor care venisera cu ziua la culesul viei, Unchiu' Relu incaleca pe bicicleta si fuga la vale sa cumpera tigari si dus fu..Unchiu' Relu...disparu pana a doua zi pe la pranz.....tigari pauza.
A doua zi, harnica de mine cu matura prin curte... ca orice olteanca autentica cu un ochi la matura si cu ochi printre grad, sa mai vad si eu cine mai trece pe drum, ce se mai aude..una alta.... hopa..ce-mi vad ochii!
Unchiu'Relu cu o falca-n cer si una-n pamant, plin de vanatai si de echimoze pe fata...ciufulit si fara chef de vorba!
Evident...ca varianta cu mersu' pe bicicleta dupa atatea pahare de vin nu a fost cea mai buna alegere...imi zic in sine.Si totusi nu ma pot abtine si strig la el "Unchiule ce patisi!", la care el cu o atitudine senina, consolat si resemnat se uita la mine si imi raspunde "Nepoata...nu s-a deshis parasuta!"
Despre Unchiu' Relu am nenumarate povesti si amintiri, insa trebuie sa ma incadrez in cele 500 caractere..daca va place mai revin.
Asta-i Unchiu' Relu, un om plin de viata, care face cele mai bune gratare, da cele mai haioase porecle, care spune ca se spala pe dinti cu un paharel de "combustibil", un om care e mereu in mijlocul evenimentelor si nu-i scapa nimic.
Un om cu inima larga, care mi-a daruit cele mai frumoase cireste, gospodar, cu frica lui Dumnezeu, tata a 3 flacai asezati la casele lor..si cum spune el..."irezistibil pentru orice femeie":)....un personaj desprins din scrierile lui Rebreanu sau Preda...sau un personaj al copilariei mele...care o sa traiasca vesnic!
Sa ne revedem cu bine Unchiule!
joi, 11 februarie 2010
De ce iubesc fructele interzise?
"Fructul interzis"...un subiect atat de complex, atat de comentat, cu miii de pareri pro si contra...intr-un cuvant un subiect inepuizabil.
Si pana la urma..totul se rezuma la o simpla intrebare "Sa musti sau sa nu musti?"
Si daca musti....ei bine...cum se zice pe la mine in Oltenia...daca musti stii sigur ca nu mori prost!
Si daca nu musti...nu musti!
Cel mai probabil o sa-ti traiesti toata viata intrebandu-te cum ar fi fost daca ar fi fost...iar pe patul de moarte o sa-ti para rau ca ai avut ocazia si nu ai profitat, ca puteai sa incerci dar ai ales sa stai pe marginea prapastii in siguranta, in loc sa te arunci in gol.
Si totusi, cum e bine?
Si imediat dupa intrebarea asta mintea imi si arunca in fata un raspuns sfidator.."binele e relativ"
Adevarul cam asta ar fi, "binele" la fel ca si raul, e o valoarea care si-o stabileste fiecare (cel putin teoretic vorbind asa ar trebui)..desigur exista si un "bine" pentru toata lumea...acela care face posibila functionarea societatii, dar nu ma refer la ala, pentru ca valorile si normele pe care se bazeaza viata contemporana ne sunt cunoscute la toti.
Pe mine ma intreseaza mai mult...lucrurile de finete, chestile relative care nu au definitii si care nu intra in statistici, cele care au limite discutabile, asa cum e acest "fruct interzis".
Lucrurile despre care nu poti spune despre ele nici ca sunt bune, nici ca sunt rele sau ma rog sunt bune si rele in acelasi timp, gustoase si otravitoare, albe si negre, sfinte si pacatoase.
De ce nu ar fi bun fructul interzis?
Pai..nu cunosti consecintele..stii doar ca nu ai voie sa te atingi de el, asa cum stia si Adam cu Eva "Nu aveti voie sa mancati fructele din Copacul Cunoasterii!" Au mancat fructul si au dobandit cunoasterea, au invatat sa deosebeasca binele de rau, perfectul de imperfect, frumosul de urat, au realizat ca exista o alta lume (cu boli, cu foamete, cu razboaie, cu munca, cu stres si cu multe greutati), diferita de Gradina Edenului in care traisera pana atunci.Sau mai simplu spus "au crescut mari" cum imi place mie sa spun si s-au responsabilizat; au invatat ca pentru hrana de zi cu zi trebuie sa muncesti, ca viata e o lupta, care nu se termina intotdeauna in favoarea ta.
Ce-i drept au platit un pret destul de mare pentru aceea muscatura din mar:) tinand cont de faptul ca au fost izgoniti din aceea lume a perfectiunii, a armoniei unde doar traiau... si atat.
Pe scurt cel mai mare risc pe care il implica o muscatura din fructul interzis ar fii acela ca nu stii niciodata ce se intampla dupa aceea (asta daca se intampla ceva...ca e foarte posibil sa nu se intample nimic).
Dar daca...dupa indelungi asteptari si multiple procese de constiinta te hotarasti si in cele din urma iei o gura sanatoasa din fructul interzis?
Primul castig ar fi acela ca in sfarsit nu te mai intrebi cum e, in sfarsit ai posibilitatea sa te bucuri de senzatia respectiva in plan real si nu doar imaginar.
Partea cea mai trista e ca din momentul in care ai gustat fructul interzis dispare si curiozitatea, brusc totul se termina ca si cand nici nu ar fi existat vrodata.Ceea ce a fost candva obiectul viselor, fantezilor, sperantelor tale a disparut..a murit.
Ceea ce era de nepretuit in trecut acum dupa ce l-ai gustat..e banal, obisnuit, la fel ca restul..doar pentru simplu fapt ca l-ai incercat si ca nu ti-a ramas inaccesibil.
Si ca sa nu inchei intr-o nota negativa (nu ca as fi adepta finalurilor fericite) o sa precizez si partea buna a gustatului din fructul interzis...ar fi aceea ca s-ar putea sa ajungi la concluzia ca dupa ce ai muscat din el...acesta nu-i asa de grozav cum credeai tu ca ar fi..ba din contra..e chiar dezastros (cati dintre noi nu am patit asta).
Asa macar nu-ti pierzi timpu' ba chiar in unele cazuri viata...visand la un frucut interzis care oricum este cu mult sub asteptarile tale, deci intr-un fel ar merita riscul sa-ti faci curaj, sa tragi aer adanc in piept si sa-ti infingi dintii in marul cel rosu si frumos..care te priveste ademenitor.
Si dupa toate astea cum poti sa nu iubesti fructele interzise, cand te fac sa te simti atat de viu?
Apropo...de ce e tocmai marul simbolul pentru fructul interzis?
Ce sa mai zic daca in urm amuscaturii ramai si dezamagit..si vezi ca marul rosu si frumos nu are gust dulce-acrisor si suculent pe care ti-l imaginai tu si e mai mult amar ca-ti si vine sa scuipi prima gura chiar daca-i el mult visatul fruct interzis.
Si in acelasi timp te gandesti..Doamnee ce prost eram daca imi pierdeam toata viata visand la fructu asta care nu-i bun nici de dracu'!
Si pana la urma..totul se rezuma la o simpla intrebare "Sa musti sau sa nu musti?"
Si daca musti....ei bine...cum se zice pe la mine in Oltenia...daca musti stii sigur ca nu mori prost!
Si daca nu musti...nu musti!
Cel mai probabil o sa-ti traiesti toata viata intrebandu-te cum ar fi fost daca ar fi fost...iar pe patul de moarte o sa-ti para rau ca ai avut ocazia si nu ai profitat, ca puteai sa incerci dar ai ales sa stai pe marginea prapastii in siguranta, in loc sa te arunci in gol.
Si totusi, cum e bine?
Si imediat dupa intrebarea asta mintea imi si arunca in fata un raspuns sfidator.."binele e relativ"
Adevarul cam asta ar fi, "binele" la fel ca si raul, e o valoarea care si-o stabileste fiecare (cel putin teoretic vorbind asa ar trebui)..desigur exista si un "bine" pentru toata lumea...acela care face posibila functionarea societatii, dar nu ma refer la ala, pentru ca valorile si normele pe care se bazeaza viata contemporana ne sunt cunoscute la toti.
Pe mine ma intreseaza mai mult...lucrurile de finete, chestile relative care nu au definitii si care nu intra in statistici, cele care au limite discutabile, asa cum e acest "fruct interzis".
Lucrurile despre care nu poti spune despre ele nici ca sunt bune, nici ca sunt rele sau ma rog sunt bune si rele in acelasi timp, gustoase si otravitoare, albe si negre, sfinte si pacatoase.
De ce nu ar fi bun fructul interzis?
Pai..nu cunosti consecintele..stii doar ca nu ai voie sa te atingi de el, asa cum stia si Adam cu Eva "Nu aveti voie sa mancati fructele din Copacul Cunoasterii!" Au mancat fructul si au dobandit cunoasterea, au invatat sa deosebeasca binele de rau, perfectul de imperfect, frumosul de urat, au realizat ca exista o alta lume (cu boli, cu foamete, cu razboaie, cu munca, cu stres si cu multe greutati), diferita de Gradina Edenului in care traisera pana atunci.Sau mai simplu spus "au crescut mari" cum imi place mie sa spun si s-au responsabilizat; au invatat ca pentru hrana de zi cu zi trebuie sa muncesti, ca viata e o lupta, care nu se termina intotdeauna in favoarea ta.
Ce-i drept au platit un pret destul de mare pentru aceea muscatura din mar:) tinand cont de faptul ca au fost izgoniti din aceea lume a perfectiunii, a armoniei unde doar traiau... si atat.
Pe scurt cel mai mare risc pe care il implica o muscatura din fructul interzis ar fii acela ca nu stii niciodata ce se intampla dupa aceea (asta daca se intampla ceva...ca e foarte posibil sa nu se intample nimic).
Dar daca...dupa indelungi asteptari si multiple procese de constiinta te hotarasti si in cele din urma iei o gura sanatoasa din fructul interzis?
Primul castig ar fi acela ca in sfarsit nu te mai intrebi cum e, in sfarsit ai posibilitatea sa te bucuri de senzatia respectiva in plan real si nu doar imaginar.
Partea cea mai trista e ca din momentul in care ai gustat fructul interzis dispare si curiozitatea, brusc totul se termina ca si cand nici nu ar fi existat vrodata.Ceea ce a fost candva obiectul viselor, fantezilor, sperantelor tale a disparut..a murit.
Ceea ce era de nepretuit in trecut acum dupa ce l-ai gustat..e banal, obisnuit, la fel ca restul..doar pentru simplu fapt ca l-ai incercat si ca nu ti-a ramas inaccesibil.
Si ca sa nu inchei intr-o nota negativa (nu ca as fi adepta finalurilor fericite) o sa precizez si partea buna a gustatului din fructul interzis...ar fi aceea ca s-ar putea sa ajungi la concluzia ca dupa ce ai muscat din el...acesta nu-i asa de grozav cum credeai tu ca ar fi..ba din contra..e chiar dezastros (cati dintre noi nu am patit asta).
Asa macar nu-ti pierzi timpu' ba chiar in unele cazuri viata...visand la un frucut interzis care oricum este cu mult sub asteptarile tale, deci intr-un fel ar merita riscul sa-ti faci curaj, sa tragi aer adanc in piept si sa-ti infingi dintii in marul cel rosu si frumos..care te priveste ademenitor.
Si dupa toate astea cum poti sa nu iubesti fructele interzise, cand te fac sa te simti atat de viu?
Apropo...de ce e tocmai marul simbolul pentru fructul interzis?
Ce sa mai zic daca in urm amuscaturii ramai si dezamagit..si vezi ca marul rosu si frumos nu are gust dulce-acrisor si suculent pe care ti-l imaginai tu si e mai mult amar ca-ti si vine sa scuipi prima gura chiar daca-i el mult visatul fruct interzis.
Si in acelasi timp te gandesti..Doamnee ce prost eram daca imi pierdeam toata viata visand la fructu asta care nu-i bun nici de dracu'!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
