Nu mai stiu exact cum mi-a venit in minte titlul asta "10 zambete la portie", dar, imi amintesc ca eram in una din acele zile cu multe intrebari si putine raspunsuri.
Intrebarile tot veneau, una dupa una, de unde tot veneau..nu stiu (daca o sa aflu, o sa va zic si voua), iar raspunsurile tot intarziau. Atunci m-am gandit ca intrebarile sunt asemenea barbatilor care nu intarzie niciodata (sau da), iar raspunsurile sunt ca femeile care, intarzie intentionat....mmm...cam ciudata comparatia asta...
Stiu ca as pute asa sterg ce nu-mi place, dar NU...las asa, pentru ca este blogul meu si pentru ca nu oblig pe nimeni sa-l citeasca.
Si pentru ca mi-am dat libertatea sa scriu despre orice si oricum, iubesc libertatea, urasc cuvantul "TREBUIE".
Recent m-a intrebat un bun prieten de nu am mai scris nimic pe blog..de o luna, accentuand cuvantul luna.
Pentru moment, nu am stiut cum sa-i raspund la acel "de ce"...si am zis si eu "de aia"...ca nu am vrut, nu am putut, nu am simtit, nu m-am gandit la blog....mai simplu ca nu a fost sa fie!
Si pentru ca fac prea multe lucruri ca "TREBUIE" ca sa mai fac inca unul!
Scrisul e la fel ca vorbitul, dac nu ai nimic interesat de spus mai bine taci, taci si ramai in umbra, in felul asta toata lumea o sa te creada mai grozav decat esti tu in realitate!
Dar, aici e faza, ca prostul care e prost, semnalizeaza ca e prost, daca nu ar mai semnaliza, prostul nu ar mai fi prost...cati dintre noi au simtul penibilului?
Asadar, dragul meu prieten, nu am mai scris nimic, pentru ca nu am considerat ca am ceva interesant de spus, de scris, etc..si am ales sa ma concentrez pe altele!
In fine, ideea era sa va povestesc de zambetele la portie.
Ca sa intelegeti mai bine, avem:
1. Una bucata portie (mai mica, mai mare, depinde de persoana, de buget, de generozitate, de apetit si de ce mai vreti voi)
2. Si una bucata de om (In articolul asta, omul o sa fiu eu)
M-am observat facand ceva ce nu am apreciat niciodata, nici la mine, nici la altii.
Jucam teatru.
Nu ma intelegeti gresit, imi place teatrul dar in contextul in care stii ca se joaca teatru...sau cei din jurul tau stiu ca tu joci teatru..deci nimeni nu se astepta la ceva real.
Nu, ca in cazul mei, in care jucam teatru doar ca sa mint. Nu imi place asta, nu mi-a placut niciodata, nu pentru ca mint, ci pentru ca sunt lasa, pentru ca nu am curajul sa spun lucrurilor pe nume, sa fiu asa cum sunt, asa cum simt!
Eram in drum spre servici si aveam o dimineata groaznica, ziua aceea de la munca era una foarte importanta (terminasem un proiect la care am muncit mult, iar asta trebuia sarbatorit)....dar cum sa te petreci, cand eu nu avem chef nici sa ma ridic din pat?
In cele din urma am plecat de acasa, mi-am desenat o masca frumoasa pe fata din multe farduri colorate si parfumate, si cu ajutorul unui ruj mi-am conturat un zambet discret, care in realitatea nu exista.
Iau liftul, cobor, in casa scarii ma intalnesc cu Dna. Administrator (pe ca nu am placut-o niciodata), ii dau buna dimineata si zambesc (Bravo..Diana..ia sa te vad pana unde poti sa mergi..imi zic in sine)
Ajung la munca, mai dau un buna dimineata si iar zambesc portarului (oricum sunt cam singura care il saluta..puteam sa ma opresc din mintit, sa fie doar 9 zambete, nu 10, dar..am continuat sa o fac.
Iarasi ma urc lift... si ajung la birou, cei 5 colegi ai mei ma intampina, cate un buna dimineata si un zambet pentru fiecare..am ajuns la 8.
Incep sa realizez din ce in ce mai mult ce fac...ma intreb cum pot sa ma port intr-un fel in care nu sunt EU deloc, cum pot sa ma mint pe mine in halul asta???
Suna telefonul, raspund, la capatul firului, sefa mea, ma felicita pentru tot, ii multumesc si iar mai arunc un zambet..nu pot sa cred...nici macar nu ma vedea..9 zambete.
Inchid telefonul si zic GATA.
GATA pe naiba, de fiacare data cand zic GATA, parca trebuie sa intervina ceva sa se mai intample inca o data!
Ma gandesc sa-mi iau liber toata ziua, sa plec acasa, sa-mi iau cu mine cele 9 zambete si sa nu mai impart la nimeni, niciodata, zambete pe care nu le simt!
Cand in fata mea, apare, directorul general cu un zambet pe toata fata, pana sa ma dezmeticesc...deja eram un zambet toata...10 zambete..si nici macar nu-i 10 dimineata.
Fac repede un calcul...8 dimineata pana la 22 seara = 12 h x 10 zambete/h = 120 zambete = mult teatru = multa minciuna = fata de mine + fata de ceilalti.
Concluzia:
O alta intrebare "Ce fel de om sunt?"
Imi iau geanta si plec, iau si cele 10 zambete la portie, ajung acasa..ma gandesc sa le pictez...dar parca nu prea merita sa-mi stric culorile pe ele.
In incheiere..un zambet pentru voi, de data asta unul real:))
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Eu as da vina pe mirror neurons, si nici decum pe faptul ca joci teatru. Si pana la urma stii, e o arta sa stii sa taci si sa zambesti cand nu iti convine ceva, in loc sa sari de cur in sus.
RăspundețiȘtergereBine ca nu plangi cand ii vezi :))
Bezele, Simona.